STUDIU. Cum ajung copiii obezi la vârsta maturității, din cauza mamelor

STUDIU. Cum ajung copiii obezi la vârsta maturității, din cauza mamelor
Publicat: 29/12/2012, 20:49
Actualizat: 01/08/2014, 23:20

Mamele sunt ]n mare parte cele responsabile de faptul că propriii copii ajung să devină obezi la vârsta maturității. Aceasta este concluzia unui studiu recent realizat de oamenii de știință de la Universitatea Queensland, din Australia.

Potrivit cercetării, mamele obișnuiesc să își îndoape copiii cu mâncare, încă de la vârste fragede, pe motiv că nu pot aprecia dacă micuții sunt grași sau nu. Rezultatele acestei cercetări ar putea reprezenta motivul pentru care numărul copiilor și a adolescenților obezi este în creștere, notează Daily Mail.

În urma datelor obținute, cercetătorii avertizează că acest obicei al mamelor își va pune amprenta asupra copiilor lor chiar și atunci când ajung la vârsta adultă, deoarece riscul ca aceștia să sufere de obezitate este ridicat, mai scrie cotidianul britanic.

Cercetarea a fost coordonată de medicul diabetolog Rebecca Byrne. Aceasta a rugat un grup de 276 de mame să completeze un chestionar care suprindea întrebări cu privire la meniul pe care copiii lor, cu vârste cuprinse între 12 și 16 luni, îl aveau. În plus, mamele trebuiau să menționeze dacă cel mic avea o greutate normală, dacă era subnutrit sau avea o greutate peste media normală pentru vârsta sa. De asemenea, copiii femeilor implicate în cercetare au fost cântăriți și măsurați.

Rezultatele au arătat că, din numărul total al mamelor, 27 dintre acestea au răspuns că micuții lor erau prea slabi. Răspunsurile femeilor au contrazis măsurătorile cercetătorilor, care arătau că un singur copil era sub greutatea normală, în timp ce restul copiilor aveau o greutate normală pentru vârsta lor.

În plus, datele studiului mai arată că doar 4% dintre mamele implicate în experiment au spus despre copiilor că sunt supraponderali, în timp ce măsurătorile medicilor arătau că 32% dintre copii aveau o greutate peste cea normală pentru vârsta lor.

„Majoritatea mamelor sunt îngrijorate de faptul că au un copil prea slab pentru vârsta lor. Cele mai multe dintre acestea cred că dacă au un copil dolofan acesta este sănătos”, a declarat dr. Byrne. Specialiștii menționează că această percepție a mamelor este una greșită. „Un copil supraponderal va deveni un adult obez”, subliniază coordonatoarea cercetării.

Statisticile citate de Daily Mail arată că în Marea Britanie 27% dintre copii sunt supraponderali.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal